Just another WordPress.com site

 

Prioritate de Dreapta

 

Linkuri la unele postări mai vechi (în ordine cronologică), privind „incidentul” de la Smolensk din 10 aprilie 2010:

Polonia în cleştele ruso-german
Free Poland Info To take Europe over (Pentru a prelua Europa)

Smolensk photo leak
Imagini cu o parte din cadavre, și comentarii care susțin că este o înscenare  

Scary Poland
Informații șocante despre cenzura polșevicilor lui Tusk asupra informațiilor despre incidentul de la Smolensk, din 10 aprilie 2010 (Free Poland Info).

Polish Air Force One
Clip video, linkuri

The Passengers On Polish Plane That Crashed In Russia In 2010 Knew They Are Going To Die!
Articol apărut la siteul Doomed Soldiers.

Un discurs important al lui Lech Kaczynski
Discursul televizat din 17 martie 2008, în legătură cu negocierea şi ratificarea Tratatului de la Lisabona.

Toxine de „Dilemă veche”
La un an de la Smolensk, revista Dilema Veche nu spune nimic pe acest subiect, dar îşi aduce aminte că este ziua de naştere a lui Iuri Gagarin
 
„Reperul dreptei româneşti” cu troţkistul Michnik la Ateneu
Din „gândirea” lui Michnik: “o lovitură de stat mascată” – despre guvernarea gemenilor Kaczynski. Adam Michnik a criticat biserica, devenită “una a monologului”, l-a caracterizat pe fostul preşedinte Kaczynski drept reprezentantul unei “Polonii a fricii, speriată de modernizare” şi a precizat că “proiectul antiliberal din ţările noastre e unul real”.

Noi imagini de la Smolensk, aprilie 2010
10 minute de filmare la Smolensk, publicate în premieră. Pe unele porţiuni de epavă apar posibile urme de explozie.

List z Polski
Brief uit Polen/List z Polski („Scrisoare din Polonia”) este un film olandez despre incidentul de la Katyn, apărut după cinci luni de la eveniment (titrare în limba engleză).

Germania cere Poloniei şi Cehiei să treacă la euro
Un articol publicat în cotidianul ceh Lidové Noviny pe 11 decembrie arată cum cancelarul german a făcut în mod oficial ambele oferte în luna septembrie, ca parte a unui plan german.

Un lider polonez avertizează NATO de pericolul ursului rusesc (WorldNetDaily)
Jaroslaw Kaczynski, the president of Poland’s Law and Justice party, writes in a letter obtained by WND that Poles have observed in the past decade since 9/11 „a progressive process of growing authoritarian power in Russia and a number of measures aimed to rebuild Russia’s communist-era sphere of influence, not only in the former Soviet Union, but also outside of it.”

Experţi independenţi contestă teoria „accidentului” de la Smolensk
Profesorul de fizică polonez M. Dakowski, un expert în dinamica rotaţiei, în legea conservării şi în rezistenţa materialelor, a făcut calcule care arată că moartea tuturor pasagerilor avionului a fost foarte puţin probabilă la impact (decelerarea maximă calculată, 8g – comparabilă cu cea suferită de Marian Sobaru, care s-a aruncat de la o înălţime de cca 7-8 m, din balconul parlamentului, şi a supravieţuit). Dakowski a depus o sesizare penală la Parchetul General.

Comparaţie. Elementul comun – avionul Tupolev TU-154

Accidentul de aterizare pe aeroportul Domodedovo din Moscova (4 decembrie 2010) şi „accidentul” de aterizare de la Smolensk din 10 aprilie 2010.
În primul caz, corpul avionului se rupe în trei şi marea majoritate a pasagerilor supravieţuieşte, în al doilea – se dezintegrează, şi nu sunt (oficial) supravieţuitori.

Din nou, despre „accidentul” de la Smolensk

În Gazeta Polska, un articol despre unele informaţii privind apeluri telefonice ale pasagerilor din avionul polonez, înainte şi după prăbuşire (Ujawnijcie, jak umierali!).

Transcriptul clipului de la Smolensk
Un site polonez – Smolensk-2010.pl, care publică informaţii despre incidentul avionului polonez prăbuşit la Smolensk în 10 aprilie 2010, dezvăluie transcriptul sonorului clipului filmat de Andriej Menderiej în zona epavei. Procurorul General al Poloniei şi serviciile secrete poloneze nu contestă autenticitatea filmului.

The Brussels Journal : Investigaţie-parodie la incidentul de la Smolensk

The Brussels Journal: Looks Like the Fix Is In: Russia’s Polish Crash Investigation

O sinteză a incidentului de la Smolensk din 10 aprilie 2010
A apărut o sinteză a evenimentului de la Smolensk, sub forma unei „broşuri online”. Autorul sugerează că va urma o carte, dacă investigaţiile vor avansa.

Poliţia îl caută pe autorul înregistrării video de la Smolensk
Existenţa sau numele unui martor numit Andriej Mendierej (ucrainean), care a filmat cu un telefon mobil la locul prăbuşirii avionului polonez sunt controversate. Se spune că ar fi fost ucis într-un spital din Kiev (după o primă tentativă eşuată de asasinat, fiind internat în stare critică). Clipul de 84 de secunde a avut milioane de accesări pe internet. Biroul procurorului militar şef al Poloniei confirmă că filmul (lui Mendierej) este adevărat.

Devine mai complicat (UPDATE)
Elemente noi observate în clipul de la Smolensk.

Breaking ! Cameramanul de la epava avionului polonez a fost asasinat !
O sursă poloneză informează„Autorul clipului văzut de toată lumea a fost înjunghiat lângă Kiev pe 15 aprilie şi a fost transportat în stare critică la un spital din Kiev. Pe 16 aprilie, trei indivizi neidentificaţi l-au decuplat de la aparatura medicală şi l-au mai înjunghiat de trei ori. Andrij a fost declarat decedat în aceeaşi zi. Guvernul rus susţine că este vorba despre o coincidenţă”.
 
O analiză privind prăbuşirea avionului polonez

Analistul politic Christopher Story, specializat în probleme financiare, servicii secrete şi zona URSS-Europa de Est, a publicat o analizăprivind cauzele prăbuşirii avionului prezidenţial polonez lângă Smolensk.

Accident sau înscenare
O postare interesantă pe un blog: euroscepticul incomod Kaczynski, eliminat într-un complot mai vast ?

Lech Kaczyński 1949-2010
Lech Kaczyński – profil (Wikipedia)

MINISTRUL DE INTERNE AL GERMANIEI A APLICAT O LOVITURĂ SUB CENTURĂ PUTERII DE LA BUCUREŞTI. ÎN FOND, NU S-A ÎNTÂMPLAT NIMIC NOU ŞI NIMIC TRAGIC. UNIUNEA EUROPEANĂ I-A AMINTIT ÎNCĂ O DATĂ ROMÂNIEI ŞI BULGARIEI CĂ ACESTE ŢĂRI NU AU FOST ŞI NU VOR FI VREODATĂ TRATATE PE PICIOR DE EGALITATE DE CĂTRE RESTUL ŢĂRILOR EUROPENE. ANUL TRECUT, ROLUL DE A ARĂTA ROMÂNIEI POZIŢIA EI REALĂ ÎN EUROPA A FOST ASUMAT DE OLANDA. ACUM, A VENIT RÂNDUL GERMANIEI.

Degeaba se înghesuie prompteristele şi deontologii bucureşteni să-şi dea cu părerea referitor la cauzele refuzului Germaniei. Dacă nu era MCV găseau o problemă tehnică, sau două, sau trei, sau zece. De exemplu, ar fi putut descoperi subit că atentatul de la Burgas are „o conexiune românească” sau ar fi putut „pune pe tapet” sursele şi filierele româneşti prin care circulă o bună parte din contrabanda europeană. Vorbind din perspectiva realpolitik, nemţii au procedat foarte politicos şi într-o manieră cât se poate de „soft”, evident în măsura în care se poate vorbi despre o abordare „soft” atunci când unei ţări întregi i se sugerează că este o ţară-membră a UE, dar „de mâna a doua”.
Din momentul apariţiei ştirii am tot aşteptat ca cineva să lanseze clasica ipoteză referitoare la implicarea Moscovei în procesul decizional de la Berlin. Evident, o asemenea acuzaţie nu a întârziat să apară pe DC News http://www.dcnews.ro/2013/03/oreste-pactul-ribbentrop-molotov-motivul-pentru-care-suntem-boicotati-de-germania/. Nu ar fi deloc surprinzător dacă în perioada următoare vom vedea asemenea acuzaţii lansate şi prin alte mijloace media.
În legătură cu aceste acuzaţii, se impune o întrebare strict ipotetică, dar foarte interesantă. Dacă Germania într-adevăr „plăteşte” Rusiei prin blocarea aderării României la Schengen, atunci cât mai valorează mult clamatele „valori europene”? Ce valoare mai au tratatele semnate cu Uniunea Europeană? Cât contează promisiunile făcute de liderii europeni? Cât de jos este cotată România pe „bursa de valori” a politicii globale, dacă blocarea aderării ei la Schengen poate deveni o monedă minoră de schimb în jocul marilor puteri?
Revenind la o notă mai serioasă, se poate constata că gestul Germaniei are câteva sensuri. În primul rând, Germania blochează intrarea României în Schengen, aplicând astfel o măsură asiguratorie, care va proteja spaţiul european de anumite consecinţe ale evenimentelor care se vor desfăşura în viitorul apropiat în spaţiul balcanic. Nimic „personal”, doar pragmatism care vizează securitatea proprie. În al doilea rând, Germania face un gest demonstrativ pentru a arăta cu exactitate statutul real al României, ba chiar şi un oarecare dezinteres faţă de această zonă, împingând-o în mod vădit într-o altă direcţie geopolitică. Restul concluziilor, se deduc uşor şi sunt mult prea evidente pentru a mai fi scrise.
PRELUARE DE LA

Nervozitatea Moscovei este în creștere pe măsură ce posibilitatea extragerii gazelor de șist devine realitate.

Polonia, platforma de extragere a gazului de șist de la Lesniowice.Imediat dupa ce compania americana Chevron a anuntat ca va incepe in a doua jumatate a acestui an forajele de explorare  pentru a vedea cit de eficienta ar fi aducerea la suprafata a gazelor de sist, rumoarea si protestele au reinceput in România.

In mod surprinzator peste 8 mii de oameni din mai multe judete, multi preoti si oameni politici au marsaluit la Birlad impotriva explorarii si exploatarii gazelor de sist.

Este o surpriza, fiindca in 2010, cind au fost taiate salariile cu 25 la suta, sindicatele n-au reusit sa scoata pe strazile Bucurestilor nici 10 mii de persoane, desi aveau la indemina o infrastructura bine ramificata.

Aceasta manifestare de la Birlad a fost pusa in legatura de „Evenimentul Zilei”cu un fragment dintr-un text publicat de „Vocea Rusiei”, oficiosul guvernului de la Moscova :„Sofia a fost prima rindunică a primăverii europene, ramine de vazut cind vor inflori ghioceii de la București.”

Trimiterea este catre criza guvernamentala din Bulgaria, in vreme ce nici situatia din România nu este foarte calma din cauza conflictelor din coalitia de guvernare, dar si a factorilor externi, nu doar cei implicați in manifestarile anti-gaze de sist, ci si in atacurile cibernetice puternice care au avut loc zilele trecute, potrivit declaratiilor de vineri ale Serviciului Roman de Informatii.

Odata cu România au fost atacate mai multe state europene, dar oficialitățile de la București nu au vrut sa spuna cine sint autorii. Potrivit unui diplomat de la Bruxelles, insa, cele mai multe atacuri cibernetice asupra tarilor euro-atlantice vin din Rusia și China.

În ceea ce o priveste, România este mai vulnerabila in fata Rusiei, iar premierul Victor Ponta declara chiar inainte de ridicarea moratoriului privind explorarea si exploatarea gazelor de sist ca Gazprom ar avea de pierdut cel mai mult daca România scoate acest combustibil la suprafata.

România ar putea fi prima tara est-europeana care ar putea scapa de dependenta de gazul rusesc daca exploatarea gazelor de sist are succes.

Administratia pentru informatii privind energia din Statele Unite (EIA) estimeaza ca România, Bulgaria si Ungaria ar putea avea peste 500 de miliarde de metri cubi de gaze de sist, cu putin peste consumul anual al Europei si suficient pentru a acoperi nevoile României pentru aproape 40 de ani.

Nervozitatea Moscovei este in crestere pe masura ce posibilitatea extragerii gazelor de sist devine realitate, iar site-ul radioului „Vocea Rusiei” nu lasa nici un dubiu asupra acestor iritari.

Pe de altă parte, doi dintre principalii clienti ai Gazprom, Polonia si Ucraina s-au declarat deja gata sa investeasca miliarde de euro pentru a folosi aceasta controversata sursa de energie, iar România si Lituania se pregatesc sa faca acelasi lucru.

Gazul de sist se gaseste intre placile de sist sau in straturile de carbune aflate la o adincime mult mai mare decit zacamintele conventionale. Impactul extragerii acestui gaz asupra mediului este totusi riscant, spun ecologiștii, care atrag atentia ca pentru un singur foraj e nevoie de pina la 10 milioane de litri de apa tratata cu substantele chimice care duc la fisurarea rocilor. Aceste substante ar putea polua pinzele freatice si otravi apa potabila.

De partea cealalta, presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta socotesc ca independenta energetica a României este mai importanta decit retoricile organizatiilor international ecologice, care in mod traditional, dar indirect, au primit mereu sprijin financiar din Rusia.

Intr-un raport dat publicitatii anul trecut de KPMG, expertii acestei companii subliniau ca Polonia, România si Ucraina sint pietele cele mai promitatoare din Europa de Est pentru gazul de sist, tocmai fiindca aceste tari ofera „sustinerea politica necesara, infrastructura existena si o experienta importanta” in productie.

Sabina Fati

 YO

Atacul cibernetic semnalat recent are un impact mai mare decât Red October, prin nivelul tehnologic, are relevanţă în planul securităţii naţionale a României şi este realizat de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, citat de Mediafax.

Sava a declarat, referitor la informaţia potrivit căreia mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a spiona şi colecta informaţii geopolitice confidenţiale, că SRI confirmă că este vorba despre un nou atac cibernetic la adresa României, la finalul lunii februarie.

„Acest atac este unul cu totul nou faţă de Red October, este realizat însă de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal. Din estimările SRI, acest atac are un impact mai mare, din cauza nivelului tehnologic superior, care îi perimite să se disimuleze mai bine şi să preia sub control reţeaua compromisă, în scop exfiltrării (opusul infiltrării, n.r.) de informaţii. Potrivit şi estimărilor SRI, atacul are cu certitudine relevanţă în planul securităţii naţionale a României prin profilul entităţilor compromise, motiv pentru care, în prezent, Serviciul, prin echipele specializate de reacţie la atacuri cibernetice, întreprinde măsuri specifice pentru identificarea tuturor entităţilor afectate, evitarea consecinţelor şi stoparea atacului”, a spus Sava.

El a menţionat că SRI cooperează, în acest scop, cu STS şi CERC-RO (Centrul naţional de răspuns la incidente de securitate cibernetică, n.r.).

„Serviciul reiterează faptul că ameninţarea cibernetică reprezintă una dintre cele mai mari şi mai dinamice ameninţări la adresa securităţii naţionale a României, astfel încât creşterea nivelului securităţii cibernetice este o prioritate a statului român. Serviciul, în calitate de autoritate naţională în domeniul cyber-intelligence, acordă o atenţie prioritară acestui domeniu, în strânsă cooperare cu celelalte instituţii ale statului român, cu partenrii externi, precum şi în parteneriat cu domeniul privat”, a mai spus Sava.

Mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a spiona şi colecta informaţii geopolitice confidenţiale, a anunţat Kaspersky Lab România.

Malware-ul este o aplicaţie software creată pentru a fi instalată şi a rula pe un sistem informatic fără consimţământul proprietarului.

„Experţii Kaspersky Lab au publicat un nou raport de cercetare ce analizează o serie de incidente de securitate în cadrul cărora au fost utilizate exploit-urile PDF din Adobe Reader (CVE-2013-6040) descoperite recent şi un nou program malware, foarte specializat, numit MiniDuke. MiniDuke a fost folosit săptămâna trecută pentru a ataca mai multe organizaţii guvernamentale şi instituţii din întreaga lume”, se arată într-un comunicat al Kaspersky Lab România, subsidiara grupului rus Kaspersky.

Potrivit analizei Kaspersky Lab, mai multe ţinte importante au fost deja compromise de atacurile MiniDuke, inclusiv instituţii guvernamentale, din Ucraina, Belgia, Portugalia, România, Cehia şi Irlanda.

În plus, un institut de cercetare, două think-tank-uri şi un furnizor din domeniul medical din Statele Unite, precum şi un institut de cercetare foarte cunoscut din Ungaria au fost, de asemenea, compromise.

Compania Kaspersky Lab, specializată în produse pentru securitatea informatică, informa, la finele anului trecut, că a detectat o campanie de spionaj cibernetic care vizează de cinci ani ţări din Europa de Est şi foste state sovietice, printr-un program creat de experţi rusofoni.

Campania, care are numele de cod „Octombrie ruşu”, vizează „reprezentanţe diplomatice, administraţii şi institute de cercetare ştiinţifică”, explică grupul Kaspersky Lab.

Patru IP-uri ale unor instituţii şi ambasade străine din Bucureşti au fost vizate, potrivit Televiziunii Române.

Purtătorul de cuvânt al SRI a declarat că atacul cibernetic „Octombrie Roşu” mediatizat de către firma Kaspersky a fost investigat de SRI încă din 2011, iar acesta a vizat accesul la reţele informatice de interes naţional şi culegerea de „informaţii confidenţiale”, nu clasificate.

„Recentul atac cibernetic «Octombrie Roşu» mediatizat de către firma Kaspersky a făcut obiectul investigaţiilor SRI începând cu anul 2011. SRI a identificat activităţile acestor entităţi cibernetice ostile ce urmăreau obţinerea accesului la reţele informatice de interes naţional şi culegerea de informaţii confidenţiale. Atenţie, nu este vorba de informaţii clasificate, ci de informaţii confidenţiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/romania-tinta-unui-atac-cibernetic-sri-autorul-atacului-ar-putea-fi-un-alt-stat-294883.html

 

By Gregory Feifer and Brian Whitmore

September 25, 2010

One man’s signature was all it would take to end eight years of tortuous negotiations and contentious national referenda. That effort had finally yielded the Lisbon Treaty, a new agreement among members of the European Union that would provide the community with its first constitution and president. The final hurdle was securing that one politician’s signature, but European leaders were growing frantic last October because he wasn’t answering his telephone. 

Instead Vaclav Klaus, the Czech president, had embarked on an international tour to promote his new book, „Blue Planet in Green Shackles,” an anti-global-warming manifesto in which Klaus – who has denounced Al Gore as an „apostle of arrogance” – dismisses manmade climate change as a myth. 

Klaus’s main destination was Moscow, where LUKoil, the giant Russian oil company, was paying for the book’s translation. Speaking in the Kremlin, the Czech leader, his white hair closely cropped and mustache fastidiously trimmed, condemned the EU – which he once compared to the Soviet Union – as elitist and undemocratic. 

It was an extraordinary state of affairs: a tiny new EU member impeding, if not quite derailing, a historic community development. Klaus eventually signed the Lisbon Treaty, but only after his protracted opposition had frayed the EU’s already fragile unity. Critics of Europe’s rudest politician, as he’s been described, accused him of hijacking the treaty in order to steal the limelight. 

Although most Czechs say their president genuinely believes in his anti-European tirades, many were dismayed. But Klaus’s trip to Moscow raised eyebrows for another reason: to many observers, he appeared to be acting in the interests of the Kremlin, and not for the first time. 

In the 1990s, Klaus promoted Czech oil and gas agreements with Russia before opposing a deal to buy gas from Norway as „economically unviable.” (When Moscow cut off supplies flowing through Ukraine in 2006 and 2009, the deal helped enable the Czech Republic to avoid major energy crises.) In 1999, he joined the Kremlin’s angry condemnation of NATO’s bombing of Yugoslavia over Kosovo. A decade later as president, he appeared to back Russia’s invasion of Georgia by declaring that the responsibility of Moscow’s former Soviet neighbor was „unexceptionable and fatal.” 

Czech President Vaclav Klaus (right) is seen as moving ever closer to Russia and Prime Minister Vladimir Putin.

A trained economist, Klaus has served as prime minister or president during most of the Czech Republic’s postcommunist history. The staunch free-marketeer – who keeps a photograph of Margaret Thatcher prominently displayed in his office – oversaw the transition of a centrally planned economy into one of the former Soviet bloc’s most successful markets before emerging as a leading voice of the country’s right wing. So you’d be forgiven for thinking it somewhat of a paradox that he’s come out on Moscow’s side on almost every major issue. 

Klaus’s resistance to signing the Lisbon Treaty, despite being obligated to do so by Czech law, put him in step with the Kremlin yet again, this time over one of Moscow’s biggest foreign-policy goals: splitting European unity. Klaus has backed Moscow so consistently over the years that jokes in Prague about his being a Russian agent prompt chuckles tinged with more than a little nervousness. 

Journalist Jaroslav Plesl, who has investigated Russian influence in the Czech Republic, believes it doesn’t matter whether the gossip contains any truth. „You don’t need to see any documents, even if they exist,” he says. „The Russians want the European Union to be as weak as possible, and for that purpose, Klaus serves their interests well.”

But there are worries that Klaus, who refused requests for an interview, is just the tip of the iceberg. A growing number of Czech politicians across the spectrum appear to have ties to Russia in one or another form, and it’s setting off alarm bells. Twenty years after the end of communism – and four decades after the Red Army crushed the Prague Spring in 1968 – a few lonely voices are warning that the Czech Republic and its neighbors are in danger of falling under Moscow’s influence once again. This time, they say, the threat isn’t from Russia’s tanks but the one business in which Russia leads the world: energy. 

That was the message from a group of prominent Central and Eastern European politicians led by former President Vaclav Havel, Klaus’s predecessor and nemesis, who published an open letter to President Barack Obama last summer. The West, they wrote, should abandon its mistaken belief that the end of the Cold War and the expansion of the EU and NATO into the former Soviet bloc guaranteed their countries were „safe.” 

Criticism that Washington may be abandoning allies in Central and Eastern Europe in favor of „resetting” relations with Moscow is growing ever louder. But some believe it’s distracting from the real threat in this part of the world. A handful of politicians, journalists, and former intelligence officers say rampant corruption is making Czechs vulnerable to exploitation by a resurgent Russia with ready cash to help fulfill its burning desire to reestablish its influence over former Soviet bloc countries. 

Unlike Western firms, which lobby largely in their own interests, Russian state-controlled and private enterprises play an integral role in Kremlin foreign policy, and they’re „undoubtedly influencing the behavior of various Czech political parties and politicians,” Havel said in an interview. „I’ve seen several cases where the influence started quietly and slowly began projecting onto our foreign policy. I can only advise serious discretion and great caution.” 

As one objective in a grand strategy, the Czech Republic sheds light on just how Moscow works. It’s no secret Russia is the world’s biggest exporter of oil and gas, especially to Central and Eastern European countries, some of which depend on Russia for around 90 percent of their supplies. But in the Czech Republic, Moscow is playing for an industry that’s been promoted as central to securing the country’s energy independence: nuclear power. A Russian company is bidding for the biggest nuclear energy deal in history, and many believe it will win.

WATCH: Russians in Karlovy Vary

Spy Game 

Klaus’s offices are in Prague’s storied castle, a dark medieval hulk that looms over a Baroque city of spires. Despite its architectural charms, however, outside the center, much of Prague remains gritty, a city still emerging from its communist past. But some neighborhoods stand out. Near the castle hill above the curving Vltava River, a collection of villas lines the leafy streets of one of Prague’s toniest quarters. It’s here that many of the city’s wealthy Russians have settled. 

To those Russians, Prague is a more affordable version of London: an urban asylum that’s safer and more civilized than teeming, lawless Moscow, and a convenient few hours’ flight away. Russian law firms, food stores and hairdressers serve not only the rich, but a growing number of their middle-class compatriots. The neighborhood is also home to the Russian Embassy, which occupies a sprawling palace and includes a Russian Orthodox church, and, according to Czech intelligence, provides a place for at least 60 Russian intelligence officers and agents, or a third of the Russian diplomatic community, from which to operate. 

Last year, the government expelled two Russian diplomats suspected of spying. Many Czechs believe they’d taken part in a large-scale Russian effort to rally public opinion against the construction of a radar base that was to be part of the U.S. missile defense shield. But Czech media later reported the Russians were probably conducting industrial espionage. In a report issued in June, the Czech counterintelligence service warned that Russian espionage was „aggressive” and escalating, especially in the energy business. 

That development worries Karel Randak, the soft-spoken former head of the Czech intelligence service whose close-cropped salt-and-pepper hair gives him the appearance more of a scholar than spy. But espionage is only part of the way Moscow is seeking to expand its influence here. Although Randak insists most Russian businessmen behave no differently from their Western counterparts, he says some of the biggest Russian companies operate by stealth, through a dizzying web of shell companies nominally owned and operated by Czechs but actually controlled by Moscow. 

Among them, a gas-trading company named Vemex has taken 12 percent of the Czech domestic market since its establishment in 2001 to sell Russian natural gas. Although there’s nothing on Vemex’s website to indicate it, the company is Czech in name only. It’s actually controlled by Gazprom through a series of companies based in Switzerland, Germany, and Austria, including Centrex Europe Energy and Gas, which has helped spearhead the Russian drive to buy energy assets across Europe. 

Centrex is registered in Austria, and, according to Gazprom’s website, founded by its own Gazprombank. But the company’s real ownership is impossible to trace. According to the European Commission, Centrex is owned by Centrex Group Holding Ltd., registered in Cyprus, a company controlled by Gazprom’s German subsidiary, and RN Privatsiftung, a Vienna foundation whose stockholders are unknown. 

Why go to the trouble of hiding the real owners of companies either already known or believed to be controlled by Gazprom? Vemex is just one of a large number of enterprises Gazprom has set up in countries across Central and Eastern Europe to muscle into the European energy-utilities business. By disguising the real owners, Gazprom makes its actions more palatable to Europeans wary of expanding Russian influence.

Randak, who began his intelligence career tracking Russian criminal groups in the 1990s, says the Russians first gained control over organized crime in the Czech Republic from the Italian Mafia around 1992. Beginning with „normal criminal activities,” mainly racketeering, they branched into white-collar crime in the mid-1990s. „They hired lawyers and established local companies with Czech board members,” Randak says. „Now they’re involved in ‘real business’ because they have real money.” And they’re controlled by, or work with, the Russian government. „This is the real danger coming from Russia.” 

WATCH: Interview with former Czech intelligence head Karel Randak

The character Victor Laszlo, the fugitive Czech resistance leader in the film „Casablanca,” may represent the most common image of the country in the West: rigid, pure, and dedicated, fighting against the victimization of a foreign oppressor. As always, the reality is more complicated. Journalist Jaroslav Plesl, who’s one of the country’s leading political commentators, blames his own countrymen for their scant concern about the danger from Moscow. „They’re willing to sell anything,” he says. „If you want to influence politics here, you need to do business with only a very few people, and you can pretty much control the country.” 

„That’s something the Russians have been able to exploit,” Plesl says. „Just look at Karlovy Vary.” 

Nowhere is the Russian presence more visible than in the storied spa town in the hilly west of the country that’s a popular vacation destination for Russians. Many of the town’s buildings belong to Russians, including the grand Imperial Hotel, owned by a Russian-born businessman who got his start in the region overseeing Soviet uranium mining in the 1970s and where Klaus often stays. „Russians can do whatever they want without permission,” Plesl says, „and if they do need approval for something, they’ll bribe city hall to get it.” During a low ebb in relations, Czechs joked the Kremlin once warned it would bomb Prague if the government wasn’t careful. „If you’re not careful,” the Czech prime minister replied, „we’ll bomb Karlovy Vary.” 

Lobbying Efforts

With some 50 of its filling stations dotting the countryside, LUKoil is Russia’s most public face in the Czech Republic. Last year, the company also secured a contract to supply 20 percent of the jet fuel used at Prague’s International Airport. No other companies bid for the deal, despite a pledge by then-Prime Minister Mirek Topolanek – a bitter opponent of Klaus’s who’s raised serious concerns about the danger of Russian control over Czech strategic companies – to diversify his country’s energy supplies. 

That may be because LUKoil has serious pull. According to the Czech media, the company’s CEO Vagit Alekperov – who enjoys close ties to Russian Prime Minister Vladimir Putin – twice secretly met Klaus in the Prague Castle. One of the meetings is reported to have taken place in November 2008, around the time LUKoil announced it would expand its business in the Czech Republic, prompting rumors of a backroom deal. When asked by journalists about the meetings, Klaus reacted angrily, but didn’t deny they took place. 

LUKoil’s Vagit Alekperov

The government’s decision to award the contract to LUKoil helped reverse a drive to free the country from dependence on Russian oil, the only source until a pipeline from Germany began delivering supplies in 1995 – against Klaus’s wishes. That channel now provides some 20 percent of the country’s oil, but according to Jaroslav Spurny – one of the country’s most prominent investigative journalists, who writes for the magazine „Respekt” – LUKoil now wants to take control of the pipeline and reverse the flow so that Russian supplies would be sent west through the Czech Republic. „That would make us fully dependent on Russian oil again,” Spurny says, „which would mean a kind of dictatorship.” 

LUKoil and other Russian companies contacted for this article declined to provide interviews. But Russian Chamber of Commerce representative Sergei Mikoyan says LUKoil, like any company, is naturally seeking to expand its business for its own interests. „Why should Russia excuse itself for having enough money to buy property abroad?” he asks, adding that charges of a grand Kremlin plan to snap up European energy assets can be made only by people who „simply don’t like Russia. No matter what Russia does, they’ll always find skeletons in the closet.”

Mikoyan says the Czech government can easily rule any company operating in the country off-limits on the grounds of strategic importance, otherwise „say openly they’re for sale, but not to the Russians, which would be unfair and not part of free enterprise.” 

Whatever its motives, LUKoil is cultivating ties with a number of politicians in addition to Klaus. Among them is a popular former prime minister named Milos Zeman, who recently left the Social Democratic Party to start his own left-wing Citizens’ Rights Party. While denying allegations that it is financed by LUKoil, the party admits taking money from Russian-connected lobbyists. Chief among them is Miroslav Slouf, a former communist youth leader whose Slavia Consulting company brokered the LUKoil deal to supply Prague’s airport. Slouf, who is known to be LUKoil’s main promoter in the Czech Republic, also happens to be Zeman’s right-hand man. 

Zeman denies he benefits from Russian money. At his party headquarters in central Prague, the blunt, hard-drinking, old-school pol – who many believe hopes to succeed Klaus as president in 2013 – bridled in response to a question about the influence of lobbyists such as Slouf. „Let me give you a lesson in political science,” he says. „They’re engaged in a respectable job.” Besides, „we haven’t received a single penny from LUKoil.” 

Members of the country’s small circle of pro-American politicians disagree, among them Foreign Minister Karel Schwarzenberg, a pipe-smoking Hapsburg prince. „There are very strong lobbying groups here, very strong,” he said in an interview shortly before he joined the cabinet in July. „A lot of Russian firms are under the influence of the state, especially in the energy sector. And Russia is increasingly turning into an authoritarian state. There’s always a danger that economic influence turns into political influence.” 

Former Green Party leader Martin Bursik, who also served as environment minister, is one of the loudest critics of the central role lobbyists play in Czech politics. He says it’s opened the door for Moscow to reassert its influence by reactivating a network of communist-era officials. „The kind of transparent, legal lobbying conducted by the U.S. president or secretary of state can hardly compete,” he says. 

That’s being made clear by jockeying over the nuclear energy deal some believe is so important it will influence the country’s future development. 

WATCH: Interview with Czech politician Martin Bursik


The CEZ Republic 

In the region of South Bohemia, an hour south of Prague by car, picturesque but rundown villages dot miles of flat, bucolic farmland. Until you approach the village of Temelin, where four surreal-looking cooling towers loom over the land. They’re part of a nuclear power plant soon to become the focus of the biggest business deal in Czech history. The state power conglomerate that owns the plant, CEZ (pronounced „chess”), plans to build two new reactors, and possibly more elsewhere. 

Started in the 1980s, construction on the Temelin plant was interrupted by the fall of communism. Westinghouse later completed the project, but last year CEZ discharged the U.S.-based company as supplier of nuclear fuel in favor of a Russian state-controlled firm. 

Temelin and a second, larger nuclear power plant currently produce a third of Czech electricity. Although coal provides the biggest share of Czech energy, about 60 percent, the government plans to shut down the oldest, most polluting plants over the next decade. Temelin’s new reactors are expected to make up the difference, about 10 percent of the country’s energy. 

Critics are worried about how the expansion plans will be handled, partly because CEZ isn’t just any power company. It’s the largest utility and biggest public company in Central and Eastern Europe, with a net profit last year five times that of the four biggest Czech banks combined. CEZ finances the two largest political parties and is so central to politics and business, one observer calls the Czech Republic an „electrostate.” Others have dubbed it the „CEZ Republic.” 

CEZ, which is 70 percent state-owned, also illustrates the deep murkiness of Czech politics. In May, the Green Party publicly called on the company to reveal its ownership structure, alleging the firm stands at the center of „a network of loyalties and linkages in a nontransparent environment. That network includes courts, police, prosecutors, regional governments, and political parties.” The Greens are concerned that internal CEZ corruption will affect the outcome of the Temelin tender. 

A spokesman for the Temelin plant says the new reactors will be key to maintaining the country’s „energy independence.” But given that rationale, it may come as a surprise that a Russian state-controlled company, Atomstroieksport, is not only among just three bidders, but by many accounts ranks at the top of the list. Competing against Atomstroieksport are Westinghouse (the U.S. company was bought by Japan’s Toshiba in 2007) and France’s Areva. The firms will submit their offers this fall. The contract, worth between $15 billion and $30 billion, will be awarded next year, and the new reactors are expected to begin operation by 2020. 

CEZ says all three bidders are well qualified, and that the main consideration should be price. Others say the deal isn’t about money. „It’s a civilization choice,” says Vaclav Bartuska, the Czech Republic’s foreign envoy for energy-security issues. „I want my country to be tied to France or the U.S.,” he explains. „I’m not lobbying for Areva or Westinghouse, just against the Russians.” 

When CEZ announced the Temelin tender last year, the government said it was up to the company to decide who wins. But Bartuska succeeded in a single-handed campaign to make the choice political: now the government will have the final say. It’s been a lonely battle. Bartuska, a dissident student leader under communism, is the only high-ranking government official to warn about the threat from Russian influence, for which he was criticized by even his own government for being „too pro-Western.” 

‘Exporting Corruption’

The smiling former journalist – who spoke in his airy office in a sprawling 17th-century palace that houses the Foreign Ministry – says the difference between Russian and Western companies is the code by which they function. „Russian companies export corruption,” he says. 

Czech energy-security envoy Vaclav Bartuska

Bartuska points to a deal last year to build a new storage facility at Temelin for spent nuclear fuel. The sole bid submitted for the $80 million contract was from a company so shady that it’s under investigation by the government. CEEI is believed to be Russian-controlled, but its ownership remains unknown. The trail stops at a Liechtenstein-based firm called U.B.I.E., where former Liechtenstein Prime Minister Markus Buechel is a director. He’s also Russia’s honorary consul to Liechtenstein. 

Buechel has said even he doesn’t know who ultimately owns CEEI. According to a Prague-based business newsletter called the „Fleet Sheet,” however, he’s asked what would be wrong if the owner did turn out to be Russian. The newsletter also reported CEEI board member Vladimir Hlavinka, a CEZ executive, as dismissing concerns over CEEI. The country’s public-procurement law bars investigating bidders’ ownership, he said, because that would amount to „discrimination.” 

Critics of the CEEI deal say Germany recently built an almost identical storage facility for half the price. „Fleet Sheet’s” American publisher, Erik Best, characterizes CEZ’s actions as evidence of what he calls the „privatization of state authority,” when state companies make decisions in the interests of their own executives instead of the state. Best says public projects in the Czech Republic are usually overpriced, undertaken less for the sake of improving infrastructure than the sums officials are able to skim from the contracts. He questions why Temelin’s new storage facility was commissioned. 

„Was the real reason simply that they could build it, because that’s 1.5 or 2 billion crowns [$70 million or $100 million]? That means someone got 1.5 or 2 billion crowns, and of course there are the rumors [CEEI] is ultimately owned by Russians,” Best says.

Temelin’s spokesman has denied allegations of wrongdoing, saying the storage facility was necessary and long-planned. But energy envoy Bartuska agrees the questions surrounding CEEI are cause for serious concern about how CEZ will handle the upcoming reactor tender. Not least because one of CEEI’s directors is in jail for trying to kidnap another, who happens to be Klaus’s former chief of staff, in an alleged extortion attempt. Bartuska says that reminds him of incidents in countries such as Nigeria and „not how I want to see my own country.”

WATCH: The Temelin nuclear power plant – a key battleground in energy security

Nuclear Politics 

Bartuska believes the decision over the Temelin tender will affect much more than the nuclear industry alone. „Putin will be bidding not just for two reactors,” he says, „but for [influence over] the entire Czech Republic.” Jiri Kominek, an analyst who writes for the Jamestown Foundation, says Moscow is already putting „unprecedented” lobbying pressure on the Czech government, and expects it to be successful. 

Some opinion makers, including the editorial board of the „Hospodarske noviny” business newspaper – where Plesl is a columnist – are calling for banning Atomstroieksport from even participating in the tender. But that proposal is facing an uphill battle not least because the Russian company is expected to submit the lowest offer by far. 

Sergei Mikoyan of the Russian Chamber of Commerce dismisses the criticism that the state-controlled company would pose a threat to Czech national security. „On the contrary,” he says, „the state’s backing of Atomstroieksport is good because the Russian government can guarantee the project’s security.” 

For its part, Atomstroieksport has played down its connection to the Russian state, publicizing its bid by promising to subcontract up to 70 percent of the construction work on Temelin to Czech companies. The main beneficiary would be a nuclear-engineering firm called Skoda JS (separate from the eponymous car company, which is owned by Volkswagen). Last year, Atomstroieksport and Skoda JS formed a consortium to enter a joint bid, something Skoda JS director Miroslav Fiala says shows it’s „not really a Russian offer, but from a consortium led by Skoda JS.” 

But there’s a catch. Although Skoda JS’s Czech managers may represent its public face, the company is really Russian-owned, after its recent sale to the state-controlled industrial conglomerate OMZ. Pressed on that point, Fiala admits the Skoda JS-Atomstroieksport bid actually „represents Russian national capital.” But he adds, „we’re simply offering CEZ a competitive and safe project that will open great opportunities for Czech industry.” 

„Fleet Sheet” publisher Best isn’t convinced. „Skoda JS’s sale to OMZ is a much bigger matter than anyone is willing to admit,” he says. For one thing, the Czech company’s ownership of the plant’s designs „gives the Russians access to Westinghouse’s commercial secrets.” 

„They’ve just been simply better prepared than the French or the Americans,” Best says of the Russians. „They’ve been more active coming in and setting up agreements with local suppliers. In that sense, they’ve done a better job than the Americans.” 

Did U.S. Vice President Joe Biden do enough lobbying in Prague?

Vice President Joe Biden lobbied for Westinghouse’s bid when he visited Prague last winter. But Defense Minister Alexandr Vondra, who’s among the most pro-American members of the political establishment, criticizes Washington for doing too little. In an interview before his recent appointment to the government, he rejected concerns the Temelin bid would automatically go the Russians, but „a more energetic approach [from Westinghouse] would certainly be appreciated.” 

Not A Done Deal 

When Gazprom cut off gas supplies to Ukraine in 2006 in what looked very much like punishment for Kyiv’s pro-Western policies, there was little doubt Moscow was using energy as a foreign-policy tool. European countries, whose supplies were also disrupted, vowed to diversify their supplies by looking to other sources and developing renewable energy. But Europe still depends on Russia for a quarter of its gas, and that figure is only set to grow. 

Those who believe Russian companies act differently than their Western counterparts see patterns in the Kremlin’s drive to broaden control over Europe’s energy infrastructure. Moscow’s success in the past several years has been dramatic. Germany, Italy, and Hungary are among the countries to have joined projects to build two major new gas pipelines from Russia that would deepen Europe’s dependence on Moscow. Earlier this year, Austria became the seventh country to sign on to Moscow’s South Stream pipeline, which is planned to deliver supplies from Central Asia. 

Some believe Washington has fallen asleep at the wheel. „The U.S. never expected the Russian offensive would be so strong,” Plesl says. But he sees signs the United States has started mapping the „damage” caused by the Russians, and „I think they’re horrified.” 

The U.S. Embassy in Prague and officials in Washington turned down requests for interviews. Some say it’s ironic that a U.S. administration undertaking a historic drive to institute regulations at home isn’t doing more to criticize the breakdown of rule of law among allies like the Czech Republic. „I don’t think they care a bloody damn about us,” Schwarzenberg, now foreign minister, said last spring. „We’re just a very small country somewhere in Central Europe. Why should they care?” 

Following parliamentary elections in May, Schwarzenberg’s TOP 09 party joined a new center-right coalition government that will decide the Temelin tender next year. The new government is led by the Civic Democratic Party (ODS), which has called for lessening dependence on Russia and fighting corruption, a top issue for many who support the new government. But Karel Randak, the former intelligence chief, says he’s not optimistic because the previous center-right government – also led by the ODS until it collapsed last year – oversaw a rise in corruption. 

Questioned about the advantages corruption gives Moscow, Czech politicians routinely say EU membership guarantees their country independence. „I don’t think ordinary investments from Russia, the United States, Italy, China, Japan, Brazil, Germany, France, or anywhere else are a threat to our national independence,” says Jiri Paroubek, a former prime minister and Social Democrat leader who was seen as especially sympathetic to Moscow. 

But critics such as former Green Party leader Bursik warn that Moscow’s activities in the Czech Republic have shown that any belief that membership in international organizations such as the EU is enough to ensure the rule of law is naive. Moreover, the actions of Klaus – who founded the ODS – like those of other Czech leaders, have contributed decisively to the EU’s failure to mount a unified defense of its collective interests. That’s essentially enabled Russia to dictate the rules of the energy game by making deals with individual countries’ energy companies. „It’s still a power game over who has influence within the Czech Republic,” Bursik says. „It’s still a battle between NATO and Russia.” 

Although President Klaus has no formal say over Temelin’s future, he’s endorsed Atomstroieksport’s bid. Klaus’s critics contend that’s part and parcel of his support for Moscow’s position on virtually every foreign-policy issue. But energy envoy Bartuska doesn’t believe Klaus is actually working for the Russians. „He loves to be alone against the flow, on climate change and many other things,” he says. It’s no secret that Klaus’s recalcitrance is something Moscow has exploited. 

Bartuska, who’s met Putin and Medvedev in the Kremlin, also says he knows how seductive a grand Kremlin reception can be. „When they give you the treatment, oh my! Suddenly you feel you’re someone. Klaus can’t even get a meeting in Washington. Where would you go?” Still, the real threat to Czechs, Bartuska says, doesn’t come from Moscow „but from ourselves.” The Czech Republic made a „huge leap” toward the West after 1989, he says, but „suddenly became dissatisfied, started looking around and saying, ‘So this is it?'”

Still, Bartuska says the game isn’t up yet. Although he lost the fight to exclude Atomstroieksport from the Temelin tender, last June the government appointed him to oversee the process, a sign he says „speaks for itself.” 

„Now we’re on a threshold. Either we can go the way of Ukraine, a phony democracy with a few people who are rich. Or we can go back and try to be a normal boring European country in which law is law.” 

„But it’s not a done deal,” he adds. „We have to decide for ourselves what kind of country we want to live in.”

 

Tezaurul României

 

Victor Nicolae, art-emisÎn România, s-a produs cea mai abruptă scădere a averii populaţiei, conform unui raport al Credit Suisse, ce indică o sărăcire cu 36% numai între 2011 (iulie) și 2012 (iunie). Am ajuns săraci lipiți pământului! Cu ce ne mai încălzește că, de aproape un veac, Tezaurul regal ne stă sechestrat în Kremlin. La 2 ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, în 15 aug. (stil vechi) 1916, ne-am alăturat și noi Antantei împotriva Puterilor Centrale. Dezastru! Capitala ni s-a mutat la Iași, cu tot cu tezaurul țării: 93,4 tone aur, ca activ principal. Regina Maria și Take Ionescu plănuiau deja un refugiu în Rusia, cu familia suverană în frunte, cu guvern și întreaga armată. Mai întâi, s-au trimis și au ajuns, în 21 dec. 1916, la Moscova, 17 vagoane cu 1.736 casete sigilate, pline de bijuteriile reginei, lingouri și monede de aur. Deși, în martie 1917, Țarul Nikolai II abdicase, Nicolae Titulescu a impus Consiliului de Miniștri, în 18 iulie, strămutarea Băncii noastre Naționale în Rusia… și-n seara lui 27 iulie 1917, au mai plecat 24 de vagoane. Lenin a furat puterea în 25 oct. Fiindcă Basarabia se proclamase Republică Democratică Moldovenească, Sfatul Țării a ordonat Armatei Române să treacă Prutul, la 20 ian. 1918. Așa că – la 26 ian. – Troțki, noul comisar al externelor bolșevice, rupe relațiile diplomatice cu România, hotărând că „fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor doar în mâinile poporului român”.

„MRU acuzat că a blocat restituirea Tezaurului”

– Sub acest titlu, Antena 3 ne-a prezentat emisiunea Tv a lui Mihai Gâdea de joi, 11 oct. 2012 – SINTEZA ZILEI, în care ni s-a reamintit că…. în 30 oct. 2001, din Opoziție, Băsescu cerea explicații în fața parlamentului: „Cine le-a permis lui Adrian Năstase și Mircea Geoană să renunțe la retrocedarea Tezaurului aflat la Moscova, la denunțarea Pactului Ribbentrop-Molotov?” În 15 feb. 2005, după întâlnirea sa cu Putin, Băsescu constata senin că: „au lipsit cu desăvârșire descuțiile despre Tezaur și despre consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov”. Și a recurs la un truc: „…chestiunea aurului românesc trebuie analizată la nivel de istorici”. Nici în 11 oct. 2005 când ministrul de Externe, M.R. Ungureanu, s-a dus iar la Moscova, n-au figurat aceste probleme în dialogul cu omologul Serghei Lavrov.

Niet aur! Problema aceasta va rămâne de rezolvat

Problema tezaurului n-a figurat nici pe agenda întâlnirii între Ceaușescu și Brejnev (3/11 septembrie 1965). În plină discuție despre noile relații bilaterale, Ceaușescu a intervenit cu fermitate: „O altă problemă, pe care noi am dori s-o ridicăm, este problema tezaurului care se află în păstrare în Uniunea Sovietică, încă din 1917…” Brejnev: „Noi am ajuns la concluzia să considerăm această problemă îngropată, pornind de la ideea colaborării noastre frățești în continuare. Considerăm această problemă nu pur și simplu o problemă financiară. Nu este vorba de 900 kg de aur sau 300 de milioane de dolari. Aici este o problemă politică”. Ceaușescu nu s-a dat bătut: „Singura bază de dezvoltare a prieteniei și colaborării dintre noi este discutarea cinstită a problemelor, oricât de spinoase ar fi ele, fără să le complicăm și fără să le dăm o altă interpretare”. Și, ceea ce a contat cel mai mult: „Problema aceasta va rămâne de rezolvat”. Dacă n-ar fi spus asta, Brejnev ar fi „înmormântat” totul.

Era mai simplu dacă Tezaurul era în cosmos

În cartea „Dumitru-Dorin Prunariu, biografia unui cosmonaut” (Ed. Adevărul, 2012), alcătuită de Annie Muscă, la pg. 255, fostul nostru ambasador la Moscova își amintește: „La un moment dat, în primăvara lui 2005, am primit la ambasadă un fax de la un institut de cercetări economice de pe lângă Ministerul rus al Economiei prin care eram invitat la discuții privind un proiect declanșat de ei pentru restituirea tezaurului nostru…” Și: „Șeful Secției economice din ambasadă îmi propune să preia el problema, pentru că o cunoaște și pentru că a mai avut legături cu acel institut”. Ce s-a-ntâmplat: „După oarece timp însă, primesc de acasă o solicitare expresă din partea ministrului nostru de externe prin care dispunea să nu mai abordez sub nici o formă pe teritoriul Rusiei problema tazaurului!…” Când Băsescu a remis conducerii Parlamentului propunerea de numire a lui M. R. Ungureanu ca șef al S.I.E., în 26.11.2007, Prunariu a acuzat: „Ungureanu a blocat restituirea Tezaurului”, declarând pentru AMOS NEWS: „Total surprinzător și de neînțeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl Leuștean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în nici un fel și sub nici o formă problema Tezaurului”. Cu siguranță că misteriosul lui atașat economic era agent S.I.E., sub acoperire diplomatică!

Ce spun istoricii

Hai să-i mai ascultăm puțin, deși Moscova le restricționează accesul la arhivele despre România! Conferențiind la Academie despre „Tezaurul României, Acordul Rakovski și Basarabia”, regretatul Acad. Florin Constantiniu descoperise că Tezaurul nostru a fost de fapt confiscat de Lenin pentru finanțarea unei revoluții bolșevice în România. Viorica Moisiuc crede și ea că eșecul în readucerea tezaurului în țară este o trădare națională. Și își răsfoiește dosarul: „Cert este că, la Moscova, a fost creată o societate care s-a chemat « Profact » sub auspiciile ministerului […] Povestea datează din 1996…” Așa-i. Inițiativa aparține Ministerului Economiei din Federația Rusă prin intermediul Centrului de Dezvoltare Bancară de Cooperare Investițională și Creditare a Ministerului Dezvoltării Economice și Comerțului din Federația Rusă, care au demarat tratativele privind Proiectul cu Nr D / 2 / 122, numit „Tezaurul component al proprietății Regatului România în Federația Rusă”. În 13 iunie 2005, „Rusia la zi” lăuda restituirea unei serii întregi de datorii de tip tezaur spre unele țări și pe căi private, și printr-o cooperare cu entități ale societății civile. Viorica Moisuc a mai răsfoit puțin prin documente sale și a găsit că: „În 2004 este trimisă o foarte lungă demonstrație, o declarație, o scrisoare, cum vreți, lui Talpeș, care era atunci președinte… sau era la Palatul Cotroceni, mi se pare consilier sau așa ceva… vroiam să vă spun că, în această scrisoare, se spun următoarele, ca o concluzie la faptul că partea română nu acționează și nu se mișcă […] după părerea reprezentanților părții ruse, cu care am discutat în ultimele 14 zile, există posibilitatea ca acest aur să ajungă în Israel și anume… Grupul Alpha este extrem de puternic, atât financiar, cât și pe plan relațional, influența israelienilor este absolut impresionantă, ei au înaintat nenumărate oferte de dezvoltare către autoritățile regiunii Odesa pe baza aurului românesc, oferte pe care le-au atașat demersului lor către centrul de putere de la Moscova, iar acestea, la rândul lor, crează presiuni asupra administrației președintelui Putin. Faptul că întregul grup are o susținere chiar și neoficială, dar tacită, din partea Mossad-ului, a C.I.A.-ului și a celor mai importante personaje din Ambasada Federației Ruse de la București, nu poate decât să ne arate forța și complexitatea Echipei Alpha. Grupul Aven, care cunoaște foarte bine situația și îl va susține pe Putin în privința retrocedării aurului românesc, s-a ocupat să se întâlnească cu cei care erau direct interesați și anume s-au întâlnit la Londra, în palatul lui Abramovici, cu Elie Wiesel, și au decis ca să se constituie într-un grup care să acționeze asupra lui Putin pentru a prelua aurul românesc. Reprezentanții de la București ai Grupului Aven din cadrul Ambasadei Federației Ruse au reușit să deturneze și să torpileze misiunea noastră, a acestui Grup Profact, care s-ar fi executat numai sub controlul total al autorităților românești… ce trebuia să facă Grupul Elie Wiesel? […] Trebuia să considere că acest tezaur reprezintă o… în fine, o reparație pentru ceea ce s-a întâmplat în România cu evreii…” Îl mai auzim încă pe Elie Wiesel acuzând: „România a ucis!…a ucis!…a ucis!” E vreo legătură între revendicarea aurului și înființarea din toamna lui 2003 a Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului în România, comisie prezidată tocmai de Elie Wiesel? La „Sinteza zilei”, Acad. Dinu C. Giurescu a fost de părere că:„…până când nu avem documentele, e foarte greu să ne pronunțăm… de altfel, eu mă întreb și asta e întrebarea mea de bază : cum de-a țâșnit problema asta a tezaurului din nou acuma, de ce, dom’le? Care e… care a fost declanșatorul acestei probleme?” Are dreptate, numai că nu istoricii îi vor oferi răspunsurile, ci ofițerii de informații. Lucrurile s-au complicat și doar ei mai pot obține date exacte despre Tezaurul României. Dar, după câte am aflat acum, mai bine lăsăm tezaurul la Moscova încă o vreme! E o trădare națională sau… timpul le va rezolva pe toate?

http://www.art-emis.ro/analize/1293-tezaurul-romaniei.html

 

Incredibil, dar adevărat. La o distanţă de numai 24 de ore, două evenimente, în arealuri diferite ale Capitalei, probează intersectarea, în spaţiul românesc, a preocupărilor specifice comunităţilor euro-atlantică şi euro-asiatică.

 

Rusia de azi şi mentalitatea drobului de sare opinie Astfel, între 8 şi 10 noiembrie 2012, la Palatul Parlamentului, în prezenţa secretarului general-adjunct al NATO, Alexander Vershbow,  a fost programat un brainstorming patronat de Ministerul de Externe, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi Ministerul Apărării Naţionale, axat pe reliefarea raporturilor complexe generate de NATO și structura globală de securitate. Implicit viitorul parteneriatelor. Asupra acestui subiect voi reveni cu un comentariu ulterior.

Cu doar o zi înainte – altădată 7 noiembrie fiind ziua celei mai mari sărbători a Uniunii Sovietice, marcată de o impunătoare paradă -,  la Casa Titulescu, din apropierea Arcului de Triumf, sub auspiciile Asociaţiei Române de Politică Externă, condusă energic de Aurel Preda Mătăsaru a avut loc exprimarea unor puncte de vedere privind dimensiunea rusă în evoluţiile internaţionale actuale. Vasile Buga, Silviu Neguţ, Paraschiva Bădescu şi Ion Diaconu, pe teme complementare şi în maniere diferite, au analizat ceea ce a mai rămas azi din mitul URSS, la nivelul Federaţiei Ruse. Iar unele dintre datele şi afirmaţiile expuse, în acest context, invită la reflecţie. Vasile Buga a optat pentru un bombardament informaţional pe tema politicii ruse faţă de vecinătatea apropiată. Riguros. Prudent. Cu mesaje limpezi. Spre auditoriul avizat – ex-diplomaţi şi foşti militari – atent la interpretările de acum, ale istoriei postdecembriste a statului rus.  Astfel, atenţionările sale s-au dovedit utile înţelegerii urmărilor prăbuşirii statului sovietic. Precum detaliul că Ucraina nu a semnat statutul Comunităţii Statelor Independente/ C.S.I.. Sau realitatea că marea majoritate a acordurilor iniţiate în C.S.I. devin ulterior nefuncţionale, datorită multiplelor amendamente aprobate de forurile legislative naţionale.

După cum mult trâmbiţata Uniune Rusia-Belarus nu funcţionează atât datorită unor animozităţi de ordin personal, la nivel înalt, cât şi temerii liderului belarus că Rusia ar fi ulterior tentată să privatizeze importante întreprinderi de stat, din ţara condusă de Aleksandr Lukaşenko.

Demnă de reţinut a fost şi convingerea unor politologi ruşi, invocaţi de Vasile Buga, conform căreia Republica Moldova, Tadjikistanul şi Kârghistanul sunt, din motive diferite, state neconsolidate. Al Doilea Stat Românesc fiind şi azi într-o poziţie aparte, datorită conflictului declanşat, cu bună ştiinţă, în Transnistria şi menţinut subtil, şi azi, la un alt nivel, de Moscova. Tendinţa imperială a Federaţiei Ruse, dornică de a reface, într-o nouă formulă, ceea ce a fost URSS, este confirmată şi de faptul că 3-4% din P.I.B. este destinat subvenţionarii unor state ex-sovietice.

Pornind de la crezul că „Rusia nu trebuie să devină o periferie a civilizaţiei europene”, actualul lider de la Kremlin a lansat proiectul Uniunii Euro-Asiatice. Care ar trebuie să se concretizeze treptat, începând cu o colaborare pe plan energetic, “deşi – recunoaşte Vasile Buga – Rusia este implicată în toate conflictele din zonă şi astfel imaginea îi este afectată.” Apoi, Silviu Neguţ a ridicat mănuşa aruncată de antevorbitorul lui şi s-a referit la politica Rusiei în domeniul energiei. El a reamintit auditoriului că din anul 2000, când a venit Vladimir Putin la putere, economia rusă a fost relansată. 80% din exporturile Federaţiei Ruse fiind cele de petrol, gaze, lemn, dar dependente de preţurile admise de piaţa occidentală.

Recunoscând complexul liderilor ruşi, conform căruia federaţia lor nu mai este o superputere, ca SUA, sau în devenire, precum China, Silviu Neguţ a relevat specificul actual al capacităţii Rusiei de a fi luată în seamă, pe mapamond: recursul la puterea energetică. Aceasta îi permite să fie un jucător capabil să utilizeze resursele proprii în folosul intereselor naţionale, al politicii externe de consolidare şi extindere a zonelor sale de influenţă, numite la Kremlin… parteneriate.

Paradoxal, Rusia importă, totuşi, petrol şi gaze. De pildă, a cumpărat, din Turkmenistan, petrol cu 60$ barilul şi l-a vândut Ucrainei cu 95$, sub preţul praticat în Occident. De altfel, aplicând principiul divide et impera, Vladimir Putin preferă relaţii directe cu state precum Germania, Franţa sau Italia, decât cu Uniunea Europeană – pentru a rupe solidaritatea occidentală. Berlinul fiind dependent, în proporţie de 40%, de petrolul rus, iar Parisul la nivelul de 20%.

Silviu Neguţ a amintit faptul că petrolul are 10% utilitate economică şi 90% devine o armă politică. Rusia mizând integral, dincolo de arsenalul nuclear şi complexul militar-industrial, pe arma energetică. Semn al unui disconfort vizibil în relaţia cu vecinii săi geografici, al unei stări specifice unui stat care cultivă artificial statutul de ţară asediată – politic şi economic. Fostă ambasadoare la O.S.C.E., Ramona Bădescu a optat pentru prezentarea opţiunilor Rusiei faţă de conflictele îngheţate, din zonele învecinate. Cel din Transnistria fiind de maxim interes pentru România.

Chiar dacă factorul rus se manifestă ofensiv, deseori brutal în afirmaţii publice, în arealuri pe care doreşte să le reîntoarcă cu faţa la Moscova, Rusia mândrindu-se cu faptul că este singurul stat care foloseşte aşa-zise forţe de menţinere a păcii, în Abhazia, Osetia de sud şi Transnistria, instalarea scutului american anti-rachetă va schimba radical situaţia, cel puţin la frontiera răsăriteană a NATO. Retorica Moscovei în privinţa viitorului Republicii Moldova este bună pentru rusofonii dintre Prut şi Nistru, din Transnistria, dar nu impresionează oficialii Uniunii Europene – adepţi ai diplomaţiei paşilor concreţi, în 2013 -, cu atât mai puţin pe realesul preşedinte al Statelor Unite, al cărui prim obiectiv, în relaţia cu Rusia, este stoparea unor luări de poziţii teribiliste, de genul celor tipice lui Dmitri Rogozin şi a celor aflaţi mai sus de nivelul funcţiei lui, în statul rus. Este adevărat căautorităţile de la Chişinău, consiliate de acelea de peste Ocean, au evitat confruntarea cu Moscova şi Tiraspolul, optând pentru poziţii mai flexibile, pragmatice.

Dar dacă Rusia a fost consecventă cu ea însăşi, nici Statele Unite nu au de gând să cedeze în chestiuni de fond, principiale. Şi atitudinea sa – de superputere ce surclasează politic, economic, militar şi tehnologic, Federaţia Rusă – nu va putea fi deloc ignorată de Putin, pe termen mediu şi lung. De altfel, despre rolul Rusiei în raporturile de forţă internaţionale, a vorbit sintetic şi lucid Ion Diaconu, care a punctat faptul că statul condus de la Moscova a încetat să mai fie o superputere. Dar Rusia poartă o povară a istoriei, pentru ce a provocat altor popoare de-a lungul vremurilor. Nefiind vindecată de politica de a considera ex-statele sovietice drept parte a zonei sale de dominaţie. Nicidecum de parteneriat. Ion Diaconu a considerat prezenţa trupelor ruse în Transnistria, la graniţa Armeniei cu Azerbaidjanul şi cu Turcia, în Tadjikistan, Abhazia şi Osetia de sud drept puncte de control pentru regiunile aferente.

În schimb, relaţia cu Statele Unite este cultivată cu grijă, iar aceea cu China –  proiectată ca o contrapondere la cea cu SUA. Din perspectiva celor audiate, NU am subscris la defetismul unor ex-diplomaţi, convinşi că statutul celui de-Al Doilea Stat Românesc va fi acelaşi în următorii 20 de ani. Nici la afirmaţiile altora, ce păreau a fi mai mult de regret faţă de dispariţia colosului sovietic, timp în care trimiterile la NATO erau mai degrabă circumspecte!…

După cum informaţii cheie, precum anunţul public al secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, făcut la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, din noiembrie 2010, din Portugalia, care nu era unul personal, ci asumat de aliaţi, în primul rând de actuala administraţie prezidenţială de la Casă Albă, conform căreia, din acel moment, Republica Moldova se bucură de protecţia aliaţilor, au generat… mirare şi neîncredere. Deloc scuzabile.

Mai ales în contextul în care, conform datelor făcute deja publice, scutul american antirachetă va avea o rază de acţiune ce va asigura defensiva arealului celui de-Al Doilea Stat Românesc şi a părţii occidentale a teritoriului ucrainean. Poate că, pe viitor, membrii pesimişti ai asociaţiei organizatoare a evenimentului, vor privi mai puţin spre luminiţa de la Kremlin şi mai mult spre corul Naţiunilor Unite. Unde Rusia este doar o voce. Fie aceasta exprimată şi în Consiliul de Securitate al ONU. Oricum, mortul – respectiv URSS – de la groapă nu se mai întoarce. Decât ca o reverie, pe 7 noiembrie…

http://www.ziuaveche.ro/opinie/rusia-de-azi-si-mentalitatea-drobului-de-sare-131366.html